Clișeele ne spun că la spinning este foarte importantă mișcarea momelii în sau la suprafața apei, iar în pescuitul crapului lucrurile s-ar situa la polul opus. Liniște, discreție și camuflare. Totul încremenit, nu cumva să speriem peștii, nu-i așa? Plasăm momeala, nădim, ne retragem pe mal și așteptăm în liniște trăsătura, într-o scenă statică și încremenită. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa în pescuitul la crap iar în acest articol am să atac un subiect despre care s-a vorbit rar sau deloc – mișcarea.
Momelile “mișcătoare”
V-ați gândit vreodată că momelile critic echilibrate – iar snowman-ul este cel mai bun exemplu – se mișcă pe substrat? Mai discret din cauza (sau chiar datorită) curențior și mai violent ca urmare a masei de apă dislocată de întotătoarele peștilor care vizitează zona respectivă. Sau că solubila folosită pe firul de păr, din absolut aceleași cauze, eliberează norișori deasupra ei? Ei bine, aceste chestiuni devin atrăgătoare pentru pești și cu cât concurența pe hrană este mai mare cu atât vom avea randament mai bun.
https://www.fishingmall.ro/ro/products/carlig-gamakatsu-ptfe-g-carp-specialist-rx-bl-10buc
Aș vrea să pomenesc aici unul dintre ponturile care mie mi-a adus foarte multe trăsături, mai ales în competiții, și anume “trasul de fire”.Despre ce este vorba? În momentele de acalmie, executam mișcări de du-te-vino cu firul principal la vârful lansetei, pentru a mișca ușor momeala pe substrat. În foarte multe rânduri, această schemă mi-a adus trăsătură la una dintre lansete, într-un timp foarte scurt. Nu cred că a fost vorba de întâmplare…
Boiliesurile care pică în apă
Zgomotul aproape insesizabil pe care o bilă care cade în apă îl provoacă este foare bine detectat de crapii din zonă. Și poate că în primă instanță deranjează, însă pe măsură ce peștii vor apuca să se hranească iar boiliesurile noastre sunt acceptate și căutate de către aceștia, respectivul zgomot va fi din ce în ce mai asociat – instinctiv –cu mâncarea. De asemenea, de foarte ori mi s-a întâmplat (iar de data aceasta cred că și vouă) ca 4-5 boiliesuri lansate cu bastonul în zona monturii să-mi aducă trăsătură rapidă. Și pot spune că această tactică mi-a funcționat chiar în apă mică și foarte mică, de maximum un metru adâncime. Cel puțin în partea a doua a partidelor sau concursurilor, crapii nu se mai speriau deloc de bilele care picau în apă. Mai mult, aș putea spune cu puțin umor că le așteptau cu interes, ca pe niște corcodușe coapte dintr-un pom de pe malul lacului.
https://www.fishingmall.ro/ro/products/the-one-starter-kit-purple
Merg puțin mai departe și vă spun că dacă pescuim pe lângă maluri și avem norocul să fim vizitați regulat de un cârd de găște sau rațe într-o anumită zonă (de obicei păsările de apă vizitează regulat anumite zone și au trasee aproape similare zilnic), trebuie să insistăm cu o lansetă acolo. Chiar dacă păsările se bălăcesc și fac zgomot puternic în apă mică. Cu atât mai mult zona respectivă va fi mai bună și vom avea șanse serioase să prindem ceva de acolo. Să nu uitați că deseori chiar între pești și păsări există concurență pe hrană.
Spombul, rachteta capsulată
Din capul locului vreau să vă vorbesc la acest capitol despre o observație pe care am facut-o de-a lungul vremii, anume că nădirea cu racheta sau spombul este cu atât mai eficientă cu cât apa este mai adâncă în zona în care pescuim. Aici nu știu exact ce rol joacă zgomotul și mișcarea în această ecuație, deși am fi tentați să credem că distanța mai mare dintre luciul apei și substrat estompează din gălăgia produsă de aterizarea rachetei și transmite un semnal decent peștilor. Habar nu am. Totuși, am observat că atunci când pescuiesc în apă de minimum 3 metri, de asemenea în momentele de acalmie, revenirea cu un singur spomb (maximum două) deasupra fiecărei monturi înviorează imediat treaba, dacă pot să mă exprim așa. Iar cu cât adâncimea apei este mai mare, cu atât mai bine.
https://www.fishingmall.ro/ro/products/midi-white-spomb
Cel mai bun exemplu în acest sens îl pot da de la campionatul mondial din Serbia, acolo unde am plasat monturile la 11 metri adâncime, iar tactica de mai sus mi-a adus mari satisfacții. Nu intru în multe amânunte și – așa cum am spus – nu știu dacă este vorba de estomparea zgomotului (dar care evident tot este perceput de pești) însă pentru mine un lucru este clar. Acela că nada din rachetă, cu cât are de parcurs o distanță mai mare până pe fundul apei cu atât se împrăștie mai tare în jurul momelii. Prin urmare, dacă nu pică morman lângă momeală (pentru că este greu de crezut că nimerim exact deasupra acesteia) atunci cârligul va avea șanse mult mai mari să ajungă în gura unui crap.
Concluzie. Muzică nu zgomot.
Iată că anumite zgomote și mișcări ne ajută și în pescuitul crapului. Sigur că nu toate, iar în încheiere aș vrea să le menționez pe cele mai periculoase, din punctul meu de vedere – tropaitul pe pontoanele de lemn (sau în barcă) și muzica la casetofonul mașinii. În ambele situații există bași puternici, sunete joase, care sunt detectatate rapid de către crapi ca un pericol. Ideea principală este să fim, până la urmă, în armonie cu natura și să urmărim chestiunile firești după care se desfășoară lucrurile. În acest mod ne vom integra bine în peisaj și vom putea să păcălim mai ușor peștii.