Pescuitul la stiuca – un hobby aproape de extrem, dar plin de satisfactii

Pescuitul pestilor rapitori este unul din cele mai antrenante modalitati de a petrece timpul pe balta. Asteptarea si adrenalina date de unele driluri spectaculoase pot transforma o partida de pescuit obisnuita intr-o aventura de neuitat si de povestit mult timp prietenilor si familiei. Iar daca reusesti si captura unui veritabil trofeu, nivelul de satisfactie poate urca pe cele mai inalte culmi.

Din categoria rapitorilor, stiuca este unul din pestii dominatori ai lantului trofic acvatic autohton, iar pescuitul acesteia este una din cele mai greu de stapanit tehnici. Știucile sunt pesti lacomi, carnivori, extrem de violenti la dril si, de regula, evitati de majoritatea pescarilor amatori.

Dar daca iubesti adrenalina si iti place sa dai cateva „lupte” veritabile pe balta, pescuitul la rapitor, in general, si cel la stiuca in mod deosebit, iti poate satisface pe deplin dorintele, nemaipunand la socoteala delicioasele preparate culinare in care se poate transforma. Este binecunoscut faptul ca stiuca umpluta e regele „gourmet-ului” pescaresc din cadrul oricarei mese festive.

Fie ca te-ai plictisit de pescuitul la pesti pasnici sau doar vrei sa incerci noi metode in afara celor clasice, ori daca ai o zi proasta in care crapul nu „misca”, parcurgand acest articol vei afla cateva detalii si informatii despre stiuca si metodele de captura a acesteia in diverse scenarii.

1. Pescuitul stiucilor – generalitati despre specie, habitat si comportament

Peste prin definitie rapitor, Exos lucius (denumirea stiintifica sub care este cunoscuta stiuca) are o raspandire exclusiva in ape dulci – balti, lacuri – chiar si artificiale – sau in fluvii si rauri, in special in cursul inferior al acestora, unde curentii sunt mai lenti.

Stiuca populeaza apele interioare a nu mai putin de trei continente, fiind intalnita in zonele cu clima temperata ale emisferei nordice (America de Nord, Asia si Europa). In ceea ce priveste dimensiunile, are o lungime standard de pana la jumatate de metru si poate cantari de la 500 g la peste 1 Kg. Desigur, in functie de zona, in lacuri protejate sau in zone unde gaseste din abundenta hrana, se pot pescui si exemplare iesite din comun, ce pot depasi 1 – 1.5 m si care pot atinge greutati chiar si de 25 Kg, ori mai mult.

Stiuca este usor de identificat, avand un corp fusiform asemanator unei torpile in ansamblul unitar, cu coada bifurcata si inotatoarele dorsale si abdominale, care ii asigura abilitati hidrodinamice deosebite in ceea ce priveste viteza de inot. Combinate cu o musculatura puternica, forma corpului ii asigura reactii rapide, fulgeratoare, esentiale pentru modul de hranire al acestui rapitor.

Ca element unic de identificare, capul stiucii este aplatizat orizontal si este dotat cu maxilare alungite si turtite. Volumul gurii este mare, iar interiorul contine un numar mare de dinti extrem de taiosi si bine fixati. O particularitate a speciei este limba care, surprinzator, are un set de dinti speciali, cu ajutorul careia prada este inhatata temeinic, cu putine sanse de evadare odata ce a fost muscata.

Un element deosebit al anatomiei stiucii este reprezentat de ochii care sunt destul de mari. Orientarea acestora in partea superioara a capului, frontal, permite vederea in trei directii (sus, fata si laterale), iar impreuna cu mobilitatea de care sunt capabili indica o vedere deosebit de agera.

In ceea ce priveste culoarea, stiuca este un maestru al camuflajului, incat te poti intreba daca nu cumva metodele de deghizare de pe unele uniforme si echipamente militare de lupta nu au cumva o inspiratie din lumea acestui pradator acvatic. Pestele se adapteaza mediului in care traieste, preluand, cumva, din culorile mediului acvatic ambiant. In apele maloase, ale baltilor de ses, cel mai probabil vei intalni stiuci de culoare cenusie sau in nuante de verde, pe cand in apele mai limpezi ale raurilor sau chiar ale unor lacuri de acumulare artificiale, culoarea poate ajunge la un galbui-verde.

In plus fata de colorit, stiuca prezinta pe epiderma protejata de solzi mici si niste pete sau dungi in culori inchise, care contrasteaza cu restul culorii, adaugand un plus de camuflare.

In ceea ce priveste obiceiurile alimentare, stiuca poate fi comparata, in ceea ce priveste agresivitatea, voracitatea si preferintele, doar cu rechinii. De altfel, ea mai este denumita popular si „rechinul de apa dulce”. Fiind dominatorul lantului trofic al baltilor, acest rapitor ataca aproape orice misca in raza sa senzoriala: pesti (inclusiv exemplare mai mici din propria specie), batracieni, dar si pasari neatente ori chiar mici mamifere acvatice.

Metoda predilecta de vanatoare a stiucii este ambuscada. Datorita camuflajului excelent, a vederii superioare, dar si a unor veritabili senzori avansati de natura chimica, dispusi pe laturile corpului, rapitorul este o veritabila masinarie de ucis. Lacomia sa este proverbiala, atacurile fulgeratoare petrecandu-se indeosebi in apele mai mici din apropierea stufarisului sau a vegetatiei acvatice unde prefera sa stea la panda.

2. Momelile pentru stiuca – ce merge, cand se foloseste si in ce locuri este indicat sa pescuiesti

Fiind un rapitor lacom, stiuca se poate pescui cu momeala naturala sau cu linguri ori cu naluci sintetice, care imita foarte bine diverse vietati.

Știuca nu are un anotimp specific predilect pentru captura. Iti poti incerca norocul tot timpul anului, insa, din experienta pescarilor, s-a constatat ca cele mai bune randamente se pot obtine de la mijlocul toamnei pana la inceputul iernii. In ceea ce priveste nada potrivita fiecarui anotimp, ca o regula generala, in sezonul cald merg mai bine momelile naturale de tipul pestisorilor, iar in sezonul rece se pot obtine rezultate bune cu linguri sau voblere speciale.

● Fii atent la topografia apelor in care pescuiesti

Atunci cand pescuiesti la crap sau la alte specii mai pasnice, probabil ca esti obisnuit sa creezi imaginar o zona speciala, delimitata vizual pe luciul apei, unde sa arunci nada pentru atragere pestilor si apoi sa efectuezi lanseurile exclusiv in acea zona.

Tehnica de pescuit la stiuca, ca in cazul altor rapitori, este total diferita. Va trebui sa faci un efort suplimentar de estimare si de studiere a apei pentru a-ti face o idee unde ar putea sta la panda acest pradator. De aceea, este bine sa cunosti si comportamentul prazii sale, adica locul unde se pot afla pestii de dimensiuni mai mici, in functie de anotimp si de temperatura apei.

Astfel, daca vara sau toamna devreme, cand apele sunt calde, pestii sunt mai imprastiati, deci stiuca poate fi oriunde, toamna tarziu sau iarna poti incerca cu succes zonele mai adanci, unde se retrag locuitorii baltilor pentru un plus de caldura.

In toate cazurile este ideal sa te uiti dupa potentialele adancituri ale fundului apei – acolo unde apa are o nuanta mai inchisa – stiut fiind faptul ca stiuca ataca de jos in sus, ori sa efectuezi lanseuri fie in „buza” stufarisului, fie in insulele de vegetatie subacvatica, deoarece acestea sunt zonele predilecte in care acest peste isi asteapta prada.

In ceea ce priveste momeala artificiala, aceasta este de mai multe categorii:

● Pescuitul la stiuca folosind naluci

Binecunoscutele linguri sunt unele din cele mai bune naluci pentru pescuitul la stiuca, cu randamente bune. Pentru toate categoriile de rapitori, aceste momeli trebuie alese astfel incat sa se incadreze in conditiile fizice ale apelor si cele de luminozitate ambientala.

Astfel, lingurile trebuie sa aiba o stralucire cat mai aproape de natural si nu este indicat sa alegi modele extra lucioase pe vreme insorita si apa limpede, si nici modele mate in ape tulburi sau sub un cer innorat.

Metoda de pescuit cu naluca de tip lingura implica o tehnica de lansare si recuperare repetitiva, astfel ca implica ceva efort si indemanare mai ales pentru a nu agata montura in vegetatia sau resturile radacinoase subacvatice. Recuperarea poate fi facuta constant sau in trepte succesive, impulsiv, imitand oarecum miscarile unor pestisori, pentru a da un timp rezonabil stiucii sa detecteze potentiala „prada”.

● Pescuitul la rapitor cu voblere

Din categoria momelilor artificiale folosite cu bune randamente la pescuitul stiucii, voblerele sunt cele care imita anatomia si chiar cinetica potentialelor prazi ale pradatorului pe care il vizezi.

Avand forme diferite ce imita mici pestisori sau larve si un colorit atragator, voblerele pot fi de mai multe tipuri, in functie de abilitatile hidrodinamice pe care le pot avea. Astfel, exista modele flotante care nu se duc la fund, ci raman la o adancime oarecare intre ape, tipuri care plutesc la suprafata luciului de apa sau versiuni mai grele, care se scufunda pana la fundul apei.

● Pescuitul stiucii la naluci soft

Twisterele fac parte din categoria nalucilor de tip soft plastic, care pot da rezultate excelente la pescuitul cu recuperare.

Avand culori vii si o structura moale, flexibila, precum si diverse forme ce imita pestisori mai mari sau mai mici, ori diferite tipuri de viermi, aceste momeli sunt folosite in cadrul metodelor active, ce implica o tehnica intuitiva, prin lansarea in zonele unde se preconizeaza pozitia capturii si momirea ei prin miscari repetitive de mulineta, pentru a nu lasa rigul sau montura sa se scufunde complet.

Miscarile datorate rezistentei mediului lichid si culoarea twisterelor cresc gradul de atractivitate al momelii si sansele ca stiuca sa atace intr-unul din momentele de recuperare.

Se pot obtine capturi frumoase de stiuca si in cazul pescuitului cu momeala naturala, in acest caz fiind folositi pestisori marunti, vii sau morti, care trebuie trecuti prin carlig prin spinare sau in functie de montura in asa fel incat sa nu se desprinda usor.

Exista unele pareri pescaresti care indica folosirea pestisorilor vii mai ales in sezonul cald, pe cand toamna tarziu sau chiar iarna pot fi folosite ca momeala chiar si bucatele de peste oceanic congelat (macrou, hering, sardine).

3. Metode si tehnici de pescuit la stiuca: monturi si scule recomandate

In privinta lansetelor folosite pentru pescuitul la stiuca, ar trebui sa alegi variante mai usoare, cu lungimi de pana la 3 m, in cazul in care vrei sa folosesti momeala cu naluci si unele modele ceva mai solide, care sa poata sustine lansarea monturii impreuna cu momeala vie, in cazul pescuitului la pestisor viu sau mort.

De retinut ca atunci cand pescuiesti din barca, eventual pe canalele mai inguste ale Deltei Dunarii, este recomandabil sa folosesti un bat ceva mai scurt pentru o mai buna manevrabilitate, spre deosebire de pescuitul de pe mal, unde lungimea lansetei poate atinge maximul recomandat.

In ceea ce priveste mulinetele, acestea ar trebui sa fie prevazute cu un tambur suficient pentru rularea a cel putin 100-150 m de fir a carui grosime nu ar trebui sa fie mai mare de 0.30 mm la principal si ceva mai subtire la forfacul pe care este fixata montura. Foarte important este ca aparatele sa aiba frane rezistente, de calitate, deoarece stiuca este un peste deosebit de violent, cunoscut pentru smuciturile bruste, puternice, ori chiar sariturile spectaculoase deasupra luciului de apa.

Monturile pentru pescuitul la stiuca pot fi atat fara pluta, in special in cazul momelilor cu naluci, care necesita o miscare repetitiva de lansare / recuperare, cat si cu pluta, in cazul in care vrei sa dai la pestisor viu sau mort. In cel de-al doilea caz pot fi folosite unele flotoare care au rolul de a mentine struna si forfacul impreuna cu momeala, usor ridicate de pe substratul apei.

In ceea ce priveste carligele pentru rapitor, aceste pot fi standard, prevazute cu contraspini pe tija principala, pentru a nu lasa momeala sa alunece sau tip ancora dubla sau tripla, fiind, de regula, confectionate din aliaje sau metale forjate de mai multe ori, pentru o rezistenta sporita la rupere si la tensiuni mari.

Marimea carligelor se alege in functie de marimea momelii, iar la stiuca cu cat momeala este mai mare, cu atat exemplarul potential capturat va fi pe masura. Cel putin asa spun legendele pescaresti, insa cel mai bine e sa ai pregatite cateva seturi de monturi pe forface de schimb si sa testezi singur.

In concluzie, pescuitul la stiuca este unul din cele mai antrenante metode de prins peste, iar cu putina experienta si o pregatire adecvata din punctul de vedere al echipamentului, se pot obtine trofee frumoase, ce vor satisface chiar si orgoliul celor mai experimentati pescari.

Sursa foto: Unsplash.com